Există crime mai mari decât să arzi cărţile. Una din acestea este să nu le citeşti

download (1)Întotdeauna aleg ce carte să citesc, dar acum, cartea m-a ales pe mine.

O seară mi-a fost de-ajuns  să-nțeleg, că există multe moduri de a arde o carte, iar lumea aleargă cu chibriturile aprinse. Personaje – mașini, așa le-aș numi eu, făcute doar să execute, dar nu și să gândească.

De ce “Fahrenheit 451” ? Pentru că la așa temperatură pompierii ardeau cărțile.

De ce ardeau cărțile? Pentru că ele dăunează minții și fericirii noastre.

“– Oamenii de culoare nu pot să sufere” Micul negru Sambo”. Pune-o pe foc! Albii sunt cam stânjeniți de” Coliba unchiului Tom”. Pune-o pe foc! S-a scris o carte despre influența tutunului asupra cancerului pulmonar? Plâng amatorii de țigări? Pune cartea pe foc! Seninătate, Montag. Tihnă, Montag!”

Această problemă încearcă să fie distrusă de la rădăcină.

Astfel pompierii, care doar execută ce li se spune, ard tot ce găsesc prin case: cărți, biblioteci întregi.

Dar oare are dreptate sistemul?!

Montag este principalul personaj, un pompier, sau mai bine zis incendiator de cărți, care mai târziu fură un roman, și-l citește. Este uimitor ce se întâmplă mai departe, deoarece el începe să se lupte împotriva sistemului, dându-și seama de greașeala pe care a făcut-o cu atâta ardoare.

El luptă, îi e frică, fuge și finalul…

Cartea redă atât de bine și conturat realitatea în care trăim, și-mi pare rău de-un lucru, că o să dovedesc să țin în mână atât de puține cărți.

Știți, am ebook, nu zic aceasta pentru ca să mă laud, zic pentru că filele cărții NU o-nlocuiesc!